Condiții de publicare
Ne interesează romanul românesc, cărțile de istorie sau de specialitate despre mediul autohton (sociologie, psihologie, antropologie ș.a.).
Nu suntem o editură unde autorii să-și plătească producția cărților, nu ne interesează astfel de propuneri. Noi selectăm proiectele pe care vrem să le derulăm și tot noi ne asumăm costurile de publicare, distribuție și promovare.
Dacă ai un proiect editorial care crezi că s-ar potrivi editurii noastre, tot ce ai de făcut este să ne trimiți un e-mail cu CV-ul tău, un synopsis (rezumat) al cărții tale propuse și primele 10-15 pagini din manuscris, pentru a ne face o primă impresie.
Vom reveni cu un răspuns doar dacă suntem interesați de proiectul tău. Dacă în maximum 10 zile nu ai primit niciun semn, înseamnă că acesta nu a intrat în vederile noastre. Nu trebuie să fii dezamăgit, suntem extrem de selectivi în alegerea manuscriselor, iar lipsa unui răspuns sau o respingere nu înseamnă că proiectul nu este bun, ci că nu se potrivește profilului nostru editorial.
PS. Nu, nu oferim feedback proiectului tău, deși știm că mulți și-ar dori asta. Însă scopul unei edituri este publicarea, distribuția și promovarea unui autor. Analizele, consultanța sau redactarea nu fac parte din serviciile noastre.
Ce ar trebui să știi înainte
Nu publicăm poezie, proză scurtă (excepție făcând autorii noștri), cărți pentru copii sau cărți din domenii non-umaniste. De asemenea, nu suntem interesați de cărți care au apărut deja (fie și prin self publishing). Nu ne trimite, te rugăm, cărți scrise cu AI (fie și parțial), le verificăm și le respingem din start.
Atenție! Nu luăm în seamă mesajele trimise care nu respectă cerințele noastre minimale: CV (publicații, dacă sunt; alte proiecte; cursuri de creative writing; link-uri utile; nu în ultimul rând profiluri de rețele sociale și orice ne-ar ajuta să aflăm mai multe despre tine), synopsis și doar primele pagini, nicidecum manuscrisul integral.
Synopsis-ul nu este opinia ta despre carte și nici analiza/obiectivul ei, ci strict rezumatul de la A la Z, cu cât mai multe detalii (recomandăm să se încadreze într-o pagină A4, standard).
Îți recomandăm, de asemenea, să consulți catalogul nostru și să fi citit măcar câteva cărți publicate de noi, înainte de a ne trimite un e-mail. Vei înțelege astfel mai bine genul lucrărilor pe care ne dorim să le aducem pe piață, dacă proiectul tău într-adevăr se potrivește cu viziunea noastră și unde s-ar încadra.
Apreciem îndeosebi oamenii care înțeleg că o editură este de fapt „ultima gară” în drumul de la manuscrisul lor la o carte publicată, nicidecum prima. Există o diferență uriașă între respingeri și acceptări atunci când potențialul autor, fie și la început de drum, nu caută o validare sau o analiză, ci știe deja (printr-o consultare în prealabil cu un redactor sau urmarea unui curs de creative writing) de ce cartea lui merită publicată și de ce la editura noastră. Acest lucru nu este o cerință, însă, din experiență, îți spunem că ajută enorm.
Câteva sfaturi
Nu ne trimite email-uri generaliste, pe care le trimiți tuturor. Șansele tale de acceptare vor crește atâta timp cât vom înțelege de ce ne-ai ales, nu doar pentru că ai găsit Hyperliteratura într-o listă de edituri care publică autori români sau un TikTok.
Evită lauda de sine și sintagme de genul o carte unicat/cum nu s-a mai publicat niciodată în România, nu ne trimite reacțiile prietenilor tăi din Social Media șamd., dacă vrei să te luăm în serios.
Nu cere AI-ului să-ți compună e-mailul, fii autentic. Nu ne spune cărui public-țintă s-ar încadra, ne pricepem noi destul de bine să poziționăm o carte în piață și să-i căutăm audiența potrivită. Nu-ți face o auto-evaluare critică de suprafață, ci rezumă-te strict la ce ți-am cerut, pentru că știm exact din synopsis și primele pagini dacă ne dorim sau nu o colaborare.
PS. Nu credem că mai trebuie menționat că paginile trimise trebuie să respecte regulile gramaticii limbii române.
