Jean-Lorin Sterian se alătură Editurii Hyperliteratura cu romanul „WhoreShop”

De la bun început, ne-am propus să publicăm unii dintre cei mai interesanți, apreciați și cunoscuți autori români, având o politică editorială atipică pentru piața românească de carte, oferind drepturi financiare mai mari și programe de promovare consistente pentru titlurile lor. După ce anul trecut ni s-au alăturat nume ca Radu Aldulescu (cu cel de-al zecelea său roman, Rezidenți în Casa Visurilor) sau Lucia Hossu-Longin (cu două titluri ce țin de seria Memorialul Durerii: Oamenii mari care au făcut România Mare și Credința nepieritoare), Editura Hyperliteratura și-a mărit în 2019 portofoliul cu alte două nume importante din cultura românească, Stelian Tănase și al său best-seller Repertoarul amorului, publicat în iunie, iar de luna aceasta proiectul de proză WhoreShop, al lui Jean-Lorin Sterian.

Cine este Jean-Lorin Sterian

Jean-Lorin Sterian s-a născut în 1975, în Constanța. Este fost jurnalist, scriitor, perfomer (actor și cântăreț), regizor, scenarist și antreprenor cultural, cunoscut poate cel mai bine ca „tipul ăla care și-a deschis teatru în garsonieră” sau „băiatul care scrie la B24Fun”.

În februarie 1989, cu câteva luni înainte să împlinească 14 ani, a publicat primul volum al Editurii Sterian. Se numea Farsa și era semnată chiar de autor. La lansare, au fost prezenți editorul, scriitorul și cititorul, reprezentate de aceeași persoană. Volumul a fost editat într-un unic exemplar, scris de mână, și poate fi considerat „auto-debutul” său.

La începutul anilor ’90, impresionat de explozia de titluri de ziare și reviste apărute la chioșcuri și pe tarabe, scoate o publicație personală intitulată Eu, în care publică scurte știri despre ce i se întâmpla la școală, gânduri despre fetele de care era îndrăgostit, despre relațiile cu părinții și alte lucruri pe care acum le-am putea numi simplu „statusuri de Facebook”.

În 1993, primește de la părinți o mașină de scris de culoare verde. Întrucât în liceu descoperise dadaismul, încearcă să-l combine cu science-fiction-ul. Iar de aici rezultă un alt self-publishing intrigant, 10 povestiri de calmat oligofrenii, volumul bătut la mașina de scris și citit integral într-o ședință memorabilă a cenaclului SF constănțean Andromeda, al cărui membru devenise de ceva vreme. Debutează atunci cu povestiri în CPSF, Jurnalul SF, Sfera, almanahul Nemira și alte reviste de profil, câștigând și câteva premii literare, după spusele lui, nesemnificative.

După un an petrecut la jurnalistică (Universitatea Andrei Șaguna), se mută la București, unde continuă să scrie proză, astfel că la 21 de ani publică prima sa colecție de povestiri, Baltazar și Hazardul, devenind astfel oficial scriitor.

Lucrează la Unica și apoi la Playboy. În 2001, publică Scriitorul a ieșit la vânătoare, pe care o consideră, din motive sentimentale, cartea sa favorită. Urmează volumul Postume (2002), pentru coperta căreia folosește pentru prima oară o fotografie a chipul său, o pastișă după un portret al lui Mircea Eliade. În ton cu titlul, lansarea se desfășoară ca și cum autorul ar fi deja decedat, iar amfitrionul serii, Andrei Gheorghe, ține un discurs în care povestește că tot ce a învățat important în viața ar fi fost de la Jean-Lorin Sterian.

În 2003, dezvoltă proiectul muzical Grupul Sanitar, pornit, ca multe alte lucruri, dintr-o glumă: ce-ar fi să facem o formație care să nu cânte niciodată? Promovând playback-ul prin albumul numit elocvent Playback Superstar, trupa ajunge, surprinzător, relativ cunoscută, fiind invitată la toate emisiunile în vogă ale momentului.

Despărțirea de Playboy e marcată prin proza 8 ore, text ce avea să devină primul manifest al jurnaliștilor tratați mizerabil de trusturile angajatoare. Deși nu se regăsește în niciun fel în mediul de revistă glossy, continuă să lucreze pentru aproape încă doi ani la alte publicații de life-style cunoscute, ocupând chiar funcția de redactor-șef. Scrie apoi pentru 24Fun, Esquire, Class, Tataia, Flacăra, Cotidianul, Omagiu, Styler, Tabu, Nouă Literatură, Elle Magazine, Metropotam ș.a.

În 2007, publică Lorgean, un roman despre protohipsteri, care conține și varianta revăzută la „8 ore”. Lansarea se desfășoară sub forma unei emisiuni TV, moderată de Daniel Capatos. Invitați de onoare sunt Marian și Dorina Nistor care încântă publicul cu două piese, reflectând gustul pentru grotesc al autorului.

Din decembrie 2008, își transformă garsoniera proprie într-un teatru-spațiu performativ, „lorgean theatre”, moment care îi schimbă cursul vieții. Din 2008 până în 2015, „lorgean theatre” devine un reper pentru cultura independentă a Bucureștiului. Coregrafi, actori, regizori, artiști vizuali români și străini performează în micul spațiu pentru un public selecționat cu atenție.

În 2009, are o criză existențială și locativă, relaționată de transformarea spațiului său privat în spațiu public. Se mută la Berlin după vernisajul expoziției „Home Alone”, bazată pe obiecte primite la „lorgean theatre”. O bună parte din ceea ce s-a întâmplat acolo poate fi aflat din prefața acestei cărți. Din Berlin, pleacă în prima sa rezidență artistică, la ICR Londra, în programul „The Attic”.

La întoarcerea în țară, începe să participe la workshop-uri de dans contemporan și gândire performativă, imersându-se total în scena de la Centrul Național al Dansului. Devine un participant activ la „Miercurea Lejeră”, iar în 2010, are premiera primul spectacol oficial, „Inerția pentru toți”, din care face parte alături de Eduard Gabia, Alexandra Pirici, Maria Baroncea și Vlad Basalici.

În 2012, primește o rezidență literară la Villa Marguerite Yourcenar, perioadă în care dezvoltă proiectul cărții „Whoreshop”. În același an, e acceptat la „danceweb”, cea mai cunoscută rezidență europeneană pentru performeri și coregrafi. Realizeză primul spectacol solo, Zugzwang, în care folosește elemente din jocul de șah, urmat de Striptease, în care colaborează cu Alice Pons. Spectacolele sunt jucate în Berlin, București, Amsterdam și Zagreb. Din 2013, aplică la AFCN cu proiectul Se joacă cu casa deschisă, prin care mai multe sufragerii din București devin scene pentru spectacole de teatru și dans. Proiectul durează timp de trei ani, transformându-se din 2015 în „Homefest”, festival domestic de arte performative. „Homefest” devine alt reper în viața culturală a capitalei. Prima ediție e deschisă de Victor Rebengiuc, care susține un spectacol-lectură la „lorgean theatre”.

Ajunge pentru prima oară pe un platou de filmare, unde are un rolișor de doctor în Moartea domnului Lăzărescu (2005, Cristi Puiu). După ce apare și în Bărcuțe de hârtie (2006, Ivana Mladenovic) își închipuie că poate, la rândul lui, să regizeze. Acest lucru chiar se întâmplă. Primul său film, în care joacă Mihai Dobrovolschi, Maria Popistașu, Ina Ilie și Milos Jovanovic, se numește Principiul dragostei comunicante. De-a lungul timpului, are mici apariții în Rien Ne Va Plus (2007, Nemeth Barna), Scurtcircuit, (2020, Sebastian Mihăilescu) și un rol ceva mai consistent în Plan B (Simona Sava, 2015). Poate fi urmărit în propriul rol în documentarul Animalul cu două spinări (2006, Matei Mocanu), în videoclipul Jos cenzura al trupei Paraziții (2004), cât și în documentarul despre formația Grupul Sanitar, pe care-l și regizează. A mai regizat Casting (2008), Tot mai mică Italie (2010) și primul documentar autohton despre homosexualitatea masculină în România, Gay (2006, TVR 2). Cu trecerea anilor, își pierde interesul pentru scris, devenind tot mai interesat de performance art, video și arte vizuale.

Starshitting, piesă de teatru scrisă în vara lui 2009 în cafenea berlineză Tazza D’Oro, e pusă în scenă de Alexandru Nagy, vechi colaborator la „lorgean theatre”. Actorul principal părăsește distribuția după premieră, astfel că regizorul îi propune lui Jean-Lorin Sterian să joace în propria sa piesă. Cu chinuială și mult trac, autorul debutează la 40 de ani în teatru, în rolul unui familist ce-și pierde mințile după o noapte în care ia droguri. subiect care e atins tangential și în romanul Lorgean.

Urmează o perioadă frenetică de călătorii, rezidențe și proiecte. Între 2016 și 2018, organizează șase ediții de „HomeFest” și „lorgennale” (varianta internațională a „Homefestului”), termină de filmat Starshitting, participă la o expoziție în Tbilisi cu un proiect legat de spam-uri. După o călătorie în Cuba, se întoarce la Berlin și dă o petrecere epică de ziua lui, ce marchează sfârșitul perioadei de nomadism artistic. Decis să redevină bucureștean, dar să-și schimbe stilul de viață, se reîntoarce în garsoniera lui și o pune la vânzare.

Deși nu e neapărat o întoarcere la scris, publică în 2019 Home Alone 3, prima și probabil singura sa carte de poezie, ce tratează într-o cheie ironică și fragilă vara din Berlin. Filmează Singuri Acasă, un film experimental despre locuire. Ultimul său proiect se numește pj.lo, avatarul muzical în care Jean-Lorin Sterian performează cu o mască care-l reprezintă pe el însuși. Cât despre WhoreShop, acesta este un proiect aparte la care a lucrat în ultimii zece ani.