Jean-Lorin Sterian despre WhoreShop: „Aș numi prostituție tranzacția cu sine însuși pentru a supraviețui în cele mai confortabile condiții”

Jean-Lorin Sterian, „băiatul care și-a deschis teatru în garsoniera lui”, revine după un timp îndelungat la beletristică, cu WhoreShop, un roman sau o antologie de povestiri (depinde cum vrei să privești proiectul), scris la „28 de mâini”, adică prin prisma a 14 scriitori inventați, având ca tema principală prostituția. Unele pline de umor, altele aproape horror, unele pline de sexualitate și viscerale, altele „soft & deep”, cele 14 povești provoacă cititorul să traverseze toată paleta sa emoțională, atât pozitivă, cât și negativă.

Plotul e simplu. Un scriitor german organizează un workshop la Berlin cu câțiva scriitori amatori, dându-le ca temă prostituția. Majortiatea sunt din Europa de Est (iar izul balcanic se simte de la o poștă) și împreună concep aceste povestiri despre care află, un an mai târziu, că au fost publicate într-o antologie de proză a neamțului, sub numele lui și fără acordul lor. Pentru a se răzbuna, decid să traducă această carte, fiecare în țara sa de origine, sub același titlu, iar volumul publicat la Hyperliteratura la sfârșitul lunii septembrie se vrea a fi varianta românească a „revanșei”, sub coordonarea lui Jean-Lorin Sterian.

Am stat de vorbă cu Jean-Lorin să aflăm câteva detalii picate din spatele cărții.

Care sunt tabieturile tale atunci când vine vorba de scris? Câte cafele obișnuiești să bei și câte țigări fumezi per pagină scrisă? Cum a fost scrisul la Whoreshop?

Beau cam două cafele pe zi indiferent de programul zilei. Textele din Whoreshop sunt scrise între 2008 – 2012 și asamblate într-un cadru coerent în rezidența de la villa Marguerite Yourcenar, în 2013. În 2018, am mai încercat să-l completez cu o povestire, dar n-am fost în stare să trec de faza de schiță. Cu două zile înainte de apariția fizică a romanului, m-am trezit însă scriind din nou, pentru că reapăruse motivația. Mărturisesc că acum trebuie să mă forțez ca să petrec mai mult de o oră în fața laptopului scriind proză. M-am simțit bine lucrând la Home Alone 3 (Ed. Vellant, 2018), volumul de poezie care este pandantul liric al Whoreshop-ului. În poezie apăreau acele momente de necunoscut care mă atrag enorm. În proză, odată ce am avut ideea și am așternut plotul, urmează trudă, trudă, trudă. Într-un fel, mi-ar fi plăcut ca Whoreshop să fie o carte la care să scriu toată viața, adaugând câte un text la fiecare 2-3 ani.

În „Prefața” cărții, în care povestești de experiența ta berlineză, de unde începe de fapt Whoreshop-ul, amintești și de o întâlnire cu Tarantino. Chiar l-ai cunoscut, ai discutat cu el?

Cu cinci minute înainte de plecare, rămas singur pe o canapea de piele uzată, privirea mi-a fost blocată de un cap mare și foarte familiar. Era chiar Tarantino, venit la premiera lui Inglorious Basterds. Când l-am anunțat pe Markus, a încremenit. Nu s-a putut abține și s-a dus la regizor ca să-i povestească de visul din noaptea precedentă. Tarantino i-a spus „Well, man, dreams can really come true”.

Noaptea aceea din Club 25, un loc de rezonanță în Mecca hipsterilor, a fost magică. Ni s-au întâmplat tot felul de coincidențe. Desigur, apariția lui Tarantino a fost climaxul serii. Nu prea îmi stă stă fire să merg la vedete ca să-mi exprim admirația. De fapt, nici nu mă dau în vânt după Tarantino, n-aș fi avut ce să-i zic.

Niciunul dintre noi nu avea textele originale, mai puțin Bodi, care mi-a mărturisit că nu scrisese o proză în viața lui și că textul pe care se prefăcuse că-l scrie în timpul workshopului îl găsise pe un blog al unui tip din Armenia. Îl ucrainizase, schimbând numele de locuri și de oameni, apoi îl salvase pe telefonul mobil de unde-l copiase treptat pe calculator.

O poveste din carte chiar a fost „furată”?

Toate poveștile sunt furate. Unele chiar de la mine.

Am citit într-un alt interviu că, atunci când scrii, te inspiri din cărți, filme și piese de teatru. Spune-ne niște titluri și autori care te-au inspirat atunci când ai lucrat la Whoreshop.

Într-adevăr, pentru fiecare text din Whoreshop am zăbovit în romanele altor scriitori. Am avut nevoie nevoie să fac asta pentru a extrage un ritm al prozei diferit de cel propriu. E ca și cum ai cânta la baterie, trebuie să bați lucruri diferite, dar picioarele o iau pe ritmul mâinilor și invers. Sincer, nu mai știu ce am citit în perioada aceea. Posibil să fi citit și Welsh și Palahniuk, poate și Ryu Murakami. Ceva proză SF Americană. Cu siguranță am scris o povestire în timp ce fredonam Javier Marias. Poate și Houllebecq, dar nu pentru stil, ci mai mult pentru atitudine. A, și Sorokin la greu. Pentru textul nou citesc dintr-o carte numită Zen & The art of Maintaing the Motorcycle.

De fapt, așa am și reînceput să scriu: am deschis cartea și după două pagini m-am oprit ca să deschid laptopul. Am scris frenetic despre o poveste de amor dintre un albanez și o australiancă care se petrece în timpul bienalei de la Veneția. De două săpămâni încerc să scriu cam o oră pe zi după ce citesc câteva pagini din cartea pe care am pomenit-o. Nu-mi prea iese.

Apar foarte multe locuri în carte și fiecare pare descris cu detaliile pe care numai un rezident le-ar putea ști. Cum ai scris povestirile în care dai detalii culturale din orașe ca Livov, Periprava, Varșovia șamd? Chiar le-ai vizitat tu sau te-ai plimbat pe Google Maps?

N-am călătorit încă în Ucraina, dar dacă o voi face, voi vizita cu siguanță Livovul. În Varșovia am ajuns de două-trei ori, pe perioade extrem de scurte, insuficiente pentru a construi un cadru literar bazat pe experiența proprie. În Periprava am locuit o săptămână, într-o iarnă groaznică, bântuită de spectrul gripei aviare. Deși Whoreshop e îmbibat de nume și locuri din alte țări, călătoriile importante din viața mea erau abia la început în momentul scrierii cărții. Cu excepția Berlinului.

Sunt împotriva oricărui tip de tiranii și nici cea a minorităților nu mi se pare mai suportabilă.

În povestirea Carne este vorba despre o tipă singură, care suferă de anxietate, este vegetariană și nu a mai făcut sex de un an de zile. Fata asta cunoaște un bărbat, veșnic stundent la actorie, de care îi este silă, pentru că nu suportă gustul de carne de pe buzele lui. Este povestirea asta o satiră la adresa vegetarienilor?

Nu-mi place grăsimea. Doar caimacul îmi provoacă o repulsie mai puternică. N-am înțeles niciodată cum poate cineva să mănânce ceva atât de scârbos. Cu excepția părinților. Ca și cum, ajunși la maturitate, oamenii se tâmpesc și încearcă să-și convingă odraslele că trebuie să înghită ceea ce nici ei n-au suportat cândva.

Nu sunt vegetarian, dar chiar nu-mi place grăsimea. Detest shaorma și mirosul de shaorma din răsuflarea cuiva. N-am nimic împotriva vegetarienilor, nu am niciun motiv să-i ironizez. Mă deranjează însă, dacă la o masă unde vor mânca 6 oameni, se gătesc doar preparate vegetariene pentru că o singură persoană nu consumă carne. Sunt împotriva oricărui tip de tiranii și nici cea a minorităților nu mi se pare mai suportabilă.

În Montaj(autosaved) este vorba despre un tânăr care lucrează la un proiect final de montaj video pentru facultate; în iCelebration este vorba despre un fotograf. Pasiunile personajelor din carte reflectă și pasiunile tale?

Nu. Din 2013 până în 2019 mi-am schimbat destul de mult și felul de a fi în lume și preocupările. Nu știu să montez și nici mare fotograf nu sunt, deși îmi place din când în când să fotografiez texturi urbane.

Tatăl pare un scenariu horror, deoarece este vorba despre un bărbat care lasă femei însărcinate, așteaptă nașterea copiilor, apoi îi răpește și îi introduce în borcane cu formol. Dacă s-ar face un film despre această poveste, cine ți-ar plăcea să fie regizor?

Yorgos Lanthimos. Sau Tommy Wiseau, ar fi mult mai amuzant.

Aș numi prostituție tranzacția cu sine însuși pentru a supraviețui în cele mai confortabile condiții. Poate nu întotdeauna confortabile, ci mai degrabă suportabile.

În Whoreshop nu este vorba doar despre relații sexuale. De multe ori, personajele au monologuri interioare profunde și trăiri cutremurătoare. Cartea se referă, de fapt, la oamenii care își vând pasiunile, așa cum o damă de companie își vinde trupul?

Cred că foarte puțini oameni pot spune despre ei că au viața pe care și-au dorit-o. Cele mai multe povești de viață conțin formularea mi-ar fi plăcut să. Prostituția e obnubilarea aspirațiilor. Între aspirații și realitate e o zonă liminală care, pentru cei mai mulți, se suprapune cu fantasma. Desigur, prostituția nu se reduce la o tranzacție sexuală financiară dintre două persoane. Aș numi prostituție tranzacția cu sine însuși pentru a supraviețui în cele mai confortabile condiții. Poate nu întotdeauna confortabile, ci mai degrabă suportabile.

Refuz să văd lumea în alb și negru, adică să o împart în clase, gender, rase. Consider maniheismul politic și cultural auto-castrare.

Într-o țară în care prostituția este ilegală și misoginismul atinge cote periculoase, tu ai venit cu acest volum de proză scurtă politically incorrect aproape din toate punctele de vedere. Ți-ai propus, printre altele, să stârnești isteria generației ușor ipocrite?

În momentul în care mă apuc să scriu nu-mi propun decât să termin textul. Nu intenționez să schimb lumea, nici destine și nici să educ. Deși proiectele pe care le-am făcut pe zona artistică sunt profund comunitare, nu mă regăsesc în arta direct politică ori în activism și de fapt în niciun ism. Ceea ce explorez în Whoreshop sunt aspecte ale relațiilor umane și o fac, inevitabil, din pespectiva unui bărbat alb, heterosexual care, pe deasupra, mai e și înalt. Bine că nu sunt și blond, altfel aș fi fost o reprezentare 100% a Asupritorului. Nu vreau să iau asupra mea povara rasei albe, maciste și colonizatoare în trăsăturile căreia nu mă regăsesc decât din punct de vedere fizic. E posibil ca părți din Whoreshop să-i irite pe apostolii political correctness-ului. De exemplu, nu toate „damele de companie” sunt femei. În precedentul roman, Lorgean (Ed. Polirom, 2007), am descris povestea unui marocan care trăia (foarte bine) vânzându-și trupul turistelor occidentale. Refuz să văd lumea în alb și negru, adică să o împart în clase, gender, rase. La modul cum mă raportez eu la artă, consider maniheismul politic și cultural auto-castrare.