„Între două fronturi” – o poveste de dragoste secretă din cel de-al Doilea Război Mondial

În luna aprilie, pregătim la Hyperliteratura debutul în proză al scriitoarei Oana David, romanul Între două fronturi. Este un proiect inedit în peisajul de astăzi al literaturii autohtone, care foarte greu abordează stilul romance, în adevăratul lui sens, amestecat apoi cu un thriller istoric intens și plin de suspans, extrem de bine documentat. Autoarea a lucrat nu mai puțin de trei ani la această carte și ea a fost acceptată în programul nostru editorial încă de anul trecut. Timp de aproape jumătate de an, Oana a lucrat la redactarea cărții împreună cu scriitorul și colaboratorul nostru Florin Iaru, care crede despre acest titlu că va fi un „un succes de casă”: „E foarte curat scris. E un roman comercial, dar de soiul din care ar trebui să avem măcar 200 pe an, aici, la noi, în România.”

Puteți deja precomanda Între două fronturi pe platforma Sprijina.ro, cu autograf (și încă o carte cadou, Prima dragoste a lui Fabien Bonnaire) ajutându-ne astfel să strângem sumele necesare publicării acestui proiect. Detalii AICI.

 

Vezi și un scurt interviu cu Oana despre carte:

 

Iată povestea cărții:

Într-o seară din toamna lui 1940, în România proaspăt aliată cu Reichul nazist, la Athénée Palace, cu ocazia recepției oferite în cinstea Misiunii militare germane, Lulli Leonida-Lăzărescu, soţie-trofeu și o femeie neobișnuită, înaintea epocii sale, retrăiește, în mod neaşteptat, amintirea unei pasiuni scandaloase. Flashback-urile ei din 1937, din Berlinul turbulent și apăsător al lui Hitler, cu trupele SS mărşăluind pe străzi, îl introduc pe Heinrich von Reinhardt, dintr-o veche familie aristocratică prusacă, pilot dorit de Göring în aviația militară germană, ce îndrăznește să sfideze vremurile. Împărtăşind aceleași viziuni despre viață, Lulli și Heinrich trăiesc zorii unei mari iubiri, ce culminează cu o noapte petrecută împreună în Orient-Express-ul către București.

Câțiva ani mai târziu, în Bucureşti, odată cu începerea războiului cu URSS-ul, deși sentimentele lor nu s-au schimbat, Heinrich este ofiţer Luftwaffe și pare complet altcineva.

Dar, perioada aceea, cu ruşii apropiindu-se din ce în ce mai tare de graniţele României, este anotimpul revelațiilor. Lulli își dă seama că, deși sentimentele ei sunt mai puternice decât oricând, toate lucrurile și adevărurile pe care le cunoștea ea până atunci s-au transformat dramatic, iar nimeni nu este cine pare.

Aşadar, cu inima împărţită între loialitatea faţă de ţară şi iubirea pentru ofiţerul german, Lulli trăieşte o aventură pasionantă, în ritm alert, ce o duce din Bucureştiul boem al Athénée Palace-ului şi Capşei, mișunând de spioni și informatori, de ofițeri și diplomați nemți și soțiile lor, până în Berlinul bombardat de după război, odată cu schimbarea hărţii Europei.

 

Mai departe, veți afla citind cartea.