Florin Iaru: „Sunt convins că avem nevoie ca de aer, în literatura română, de astfel de cărți”
În luna aprilie a acestui an, vom publica romanul de debut al Oanei David, Între două fronturi, un romance istoric inedit pe care deja îl puteți precomanda cu autograf, transport gratuit (și o carte cadou) în cadrul campaniei noastre de crowdfunding. Autoarea a lucrat nu mai puțin de trei ani la această carte și ea a fost acceptată în programul nostru editorial încă de la începutul lui 2020; iar timp de aproape jumătate de an, Oana a lucrat la redactarea cărții împreună cu scriitorul și redactorul Florin Iaru, care ne-a lăsat câteva impresii după lectură:
Complicat, adică simplu
Am cunoscut-o pe Oana David acum 7 ani, la un curs de creative writing. Și cum am cunoscut-o, așa am și uitat-o, nu pentru că ar fi scris rău sau pentru că ar fi fost lipsită de îndemânare, ci pur și simplu pentru că nu am mai auzit nimic de ea, după terminarea cursului. Se întâmplă. Unii cursanți înțeleg la sfârșit că mica lor dorință de a fi scriitori nu se pupă cu meseria și cu regulile ei. Scrisul nu e un hobby. E o meserie care implică și multă muncă. Așa că rămân doar cititori avizați. E și asta o realizare. Oana, nici ea, nu a mai dat semne de viață ani de-a rândul.
De unde să știu eu că muncea în secret la un roman? De unde să bănuiesc că se vârâse în arhive, documente, cărți, albume de epocă și ziare? Cum să-mi treacă prin cap că citea, cuminte și neștiută de nimeni, discursurile lui Hitler, Stalin, Churchill, Goebbels, de Gaulle? Când depui o astfel de muncă, nu ieși din vârful cuibarului să cotcodăcești „Lume, lume, am ouat o mărgică!” Stai acolo și cauți, și cauți… Ce? Un roman de epocă. Adică o poveste pe care nu a mai spus-o nimeni. Despre o epocă atât de neclară, atât de hiperbolizată, atât de modificată de privirea și concepțiile prezentului, că se sparie gândul.
La începutul lui 2020 și al pandemiei, Andrei Ruse, directorul editurii Hyperliteratura, m-a întrebat dacă cunosc o autoare, pe nume Oana David (Mureșanu), care mi-ar fi fost cursantă. Hm… mi-aduceam aminte vag figura ei, mai degrabă, decât ceea ce scrisese. Ei bine, această doamnă avea un roman enorm, de un milion și jumătate de semne, care îl tenta. Citise cîteva pagini, nu i se părea de lepădat. Dar în nici un caz un milion jumate. N-aș vrea să mă uit pe el? Era începutul pandemiei și am zis da.
Nu regret. Ba chiar cred că am avut noroc. De puține ori m-a fost dat să citesc un roman comercial atât de bine gândit, atât de clar structurat. Ce m-a izbit de la început au fost cîteva lucruri esențiale.
Aerul epocii, de exemplu. E uimitor ca într-o carte a unui debutant să descoperi atâtea aspecte ale unei lumi apuse (case, străzi, saloane, reuniuni, veșminte, muzică, obiceiuri, băutură, automobile, cinema, concerte), fără ca ele să fie puse cu furca, didactic, ilustrativ. Epoca Oanei e exact solul fertil din care cresc personajele. Cucerit de aerul timpului, faci mai ușor joncțiunea cu toate personajele, iar fiecare în parte își ocupă locul precis, judicios creat de autoare. Că e vorba de legația germană, că e vorba de Ateneu, de mahala, de Cotroceni, de Otopeni sau de un adăpost antiaerian, de fiecare dată locul respectiv se detașează cu precizie în imaginația cititorului. Mai mult, toate cele pomenite (inclusiv cele dispărute, cum ar fi Teatrul Național) iscă un soi de joc al intimității și al melancoliei cu cititorul. Recunoști locul, recunoști istoria locului.
Alt exemplu e cel al personajelor. Azi, multă lume încearcă să facă din eroii epocilor trecute oameni noi. E o greșeală. Oana surprinde exact mentalitățile timpului, convențiile sociale, istoriile personale, toate legate în roata norocului (sau a nenorocului) istoric. Nu există două personaje care să semene, de la opincă la vlădică. Varietatea de limbaje, psihologii, costume, roluri și acțiune sunt strâns legate de individualitatea fiecăruia. Fiecare își știe rostul și destinul. Nu poți confunda niciodată două caractere. Transformările sunt minuțios cântărite, rolurile îndeplinite (căci, în proză, orice personaj îndeplinește un rol, măcar acela de a ține povestea vie), au coerență și credibilitate. Așa că e cu atât mai plăcut să ai surprize sau să te înmoi privind jocul destinului. Ultimele relatări despre Heinrich sunt de un rar dramatism, vă avertizez.
Alt exemplu, probabil cel mai important pentru mine, este acela al scriiturii. Cel mai mare păcat al autorului român e gongorismul, bătutul apei în piuă, redundanța, exagerarea, epitetele, inadecvarea stilului. Adoptând punctul de vedere al personajului principal, Lucreția Leonida-Lăzărescu scrie ținând ochii larg deschiși, astfel încât eu văd acțiunea, văd motivațiile interne, văd și înțeleg. Și, dincolo de înțelegere, stabilesc o legătură afectivă cu personajele: le iubesc, le detest, îmi inspiră milă sau frică. Însă nu-mi sunt niciodată indiferente.
În sfârșit, acțiunea. Fără poveste, personajele, locurile și scriitura nu fac nici cât o ceapă degerată. Acțiunea romanului e încheiată la toți nasturii, iar haina are și față, dar și căptușeală. Cusătura tramei e perfect ascunsă în adevărul istoric. Evoluția dramatică stă bine în picioare. Ceea ce mi se povestește e credibil și coerent. Momentele de surpriză (inerente acestui tip de roman) sunt cântărite la adevărata lor valoare, sunt dozate și introduse fără efort în țesătura poveștii. Iar povestea emoționează.
Oana mi-a spus că nu vrea să scrie nu știu ce roman artistic, ci unul solid. Misiune îndeplinită. A fost o plăcere să lucrăm împreună, iar pentru mine, să o conving să taie o treime din text, nu pentru a scurta cartea, ci pentru a-i da coerență, viteză și suspans. Unii ar putea să strâmbe din nas, pentru că e un roman comercial. Eu, însă, sunt convins că avem nevoie ca de aer, în literatura română, de astfel de cărți. Complexe, deși ușor de citit, pasionante, deși romantice, scrise curat, limpede, cu un evident respect pentru (cum ar zice poetul) hypocrite lecteur, mon semblable, mon frère. Sper din toată inima să fie un succes. Dincolo de autor, va surâde și profesorul din mine.
PS. Află AICI mai multe detalii despre carte și vezi un video-interviu cu Oana David.