Adrian Pârvu despre „Micul saturnian”: Suntem în prezența unei capodopere

Adrian „Adilă” Pârvu, autorul romanului Sângele apă nu se face (debut în proză, Hyperliteratura, 2018), a scris câteva cuvinte despre noul roman al lui Octavian Soviany, Micul saturnian:

Octavian Soviany și Editura Hyperliteratura au lansat recent la librăria Humanitas-Kretzulescu volumul Micul saturnian, seria Lelian, Cartea I dintr-o anunțată tetralogie. După citirea cărții pe nerăsuflate, am avut convingerea fermă și perfect justificată că suntem, toți împătimiții de literatură – câți vom mai fi fiind –, în prezența-așteptarea unei capodopere. Cine mă cunoaște știe că nu-mi plac vorbele mari. Nu sunt, așa cum cred unii, vreun mare prieten al lui Soviany – abia dacă ne știm de câțiva ani, iar întâlnirile noastre au fost mai degrabă sporadice și destul de… protocolare. Așadar, nu-mi rămâne decât să argumentez aroganța din titlu.

Octavian Soviany s-a născut și va muri poet, chiar dacă nu mai acceptă asta decât strâns cu ușa. Eseistica lui, cronica literară, traducerile și mai ales proza rămân, după umila mea părere, sub zodia tutelară a unei înalte conștiințe poetice. Îl iau avocat pe Ion Mureșan care, într-un minunat eseu, spune despre poeți, citându-l la rândul său pe Virgil Mazilescu: Magnifici și ticăloși, geniali și cretini, frumoși și așchimodii (parcă așa spunem despre ei când le citim biografiile) ei sunt „mândria și oglinda lumii” și tot ei sunt „rușinea și spaima noastră”.

Din întâlnirea lui Tavi Soviany cu Andrei Ruse și Editura Hyperliteratura au rezultat următoarele volume: Casa din Strada Sirenelor (roman, 2017), Cartea răstălmăcirilor (atologie de traduceri de poezie, 2018), Am fost un copil reușit? (memorialistică, 2018) și Istoria familiei Sanson – șapte generații de executori (Volumul I, traducere, 2019). Dintre aceste volume, atrag atenția asupra cărții cu „răstălmăciri”, unde sunt traduse excepțional texte din Dante, Villon, Ronsard, Lamartine, Heine, Musset, Baudelaire, Banville, Mendès, Cros, Verlaine, Rimbaud, Valéry, Jarry, Agustini și mulți alții (în total 45). Veți găsi aici (și) triunghiul de aur a cărui influență în arta poetică modernă este covârșitoare: Baudelaire – Verlaine – Rimbaud. Poeții blestemați…

Când Baudelaire publica Les Fleurs du mal (1857), Verlaine avea 13 ani. Când Verlaine publica Poèmes Saturniens (1866), Rimbaud avea 12 ani. Când Rimbaud publica Le bateau ivre (1871), Verlaine era căsătorit de un an cu Mathilde Mauté și marea Franță desăvârșise Comuna din Paris (martie-mai 1871).

Baudelaire a murit la 46 de ani (1867), Verlaine la 52 de ani (1896), iar Rimbaud la numai 37 de ani (1891). Baudelaire și Rimbaud au fost copii și elevi geniali, uimindu-și profesorii și părinții. Verlaine-Lelian a fost un școlar și un licean mediocru, dezamăgindu-și mama bigotă și tatăl cazon. Dar între admirația pentru Baudelaire și iubirea interzisă, devastatoare pentru Rimbaud, Verlaine a organizat, magistral, Serbările galante. Toți trei, ca mulți alți artiști din generația lor, s-au dat pradă absintului industrial, vinului de proastă calitate, opiumului lichid, femeilor ușoare, experimentelor sexuale.

Am scris aceste rânduri cu gândul la următoarele „cotoare” din seria Lelian, despre care știm (din chiar gura autorului, confirmat apoi de chiar gura editorului) că sunt gata volumele II – III și se scrie de zor la volumul IV. Cum va parcurge Octavian Soviany această fabuloasă istorie literară? Câtă biografie obiectivă și câtă fantezie subiectivă va pune el între coperțile tetralogiei? Cum va manageria Andrei Ruse cadența lansării seriei? Cu aceste întrebări am rămas și veți rămâne după lectura Micului saturnian. Și până la aflarea răspunsului, nu-mi rămâne decât să-i amintesc lui Tavi Soviany celebra invitație scrisă pe care Verlaine i-o făcea lui Rimbaud, așteptându-l la Paris: „Venez, chère grande âme, on vous appelle, on vous attend!”.

ADRIAN „ADILĂ” PÂRVU